La ce să te aștepți dacă urmează să porți aparat dentar?

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Până nu demult, majoritatea persoanelor adulte preferau să trăiască pentru tot restul vieții cu o dantură strâmbă și nesănătoasă decât să poarte un aparat dentar inestetic. Au existat nenumărați factori care i-au convins pe adulți să evite pe deplin purtarea unui aparat dentar, iar unii dintre acești factori îi vom dezbate în rândurile de mai jos. Dezvoltarea uriașă de care s-a bucurat domeniul ortodonției, precum și tehnologia modernă au diminuat substanțial impactul acestor factori, drept urmare, din ce în ce mai multe persoane se prezintă la medicul stomatolog pentru un tratament ortodontic de îndreptare a dinților.

Inconveniență fizică și socială. Având în vedere că aparatul dentar era cel mai frecvent întâlnit la copii și adolescenți, persoanele adulte tindeau să se simtă incomod cu ideea de a purta un aparat dentar atât de vizibil și chiar stânjenitor. În principal, teama de a fi criticat, judecat și arătat cu degetul era unul dintre cele mai frecvente motive pentru care adulții evitau să opteze pentru un aparat dentar de îndreptare a zâmbetului. Iată că progresele au îmbunătățit considerabil designul aparatului dentar, făcându-l mult mai discret și mai confortabil de purtat. Unele aparate dentare sunt mai puțin intruzive și aproape invizibile, mai ales dacă ne gândim la popularitatea de care se bucură Invisalign, aparatul dentar cel mai apreciat în prezent. 

Modificarea stilului de viață. Nu doar teama de a nu fi luat în serios i-a împins pe adulți să evite purtarea unui aparat dentar, ci și nevoia efectuării unor modificări în ceea ce privește dieta și stilul personal de viață. Este adevărat, atunci când un pacient poartă un aparat dentar, este necesar să evite anumite alimente pentru a preveni colorarea dinților sau deteriorarea aparatului. Deși aceste interdicții pot părea un ușor inconvenient la început, majoritatea pacienților se obișnuiesc destul de rapid cu noile obiceiuri alimentare. La urma urmei, aparatul dentar nu este permanent și, la un moment dat, va fi eliminat, lăsând în urmă un zâmbet frumos și sănătos. S-ar putea spune că este un preț mic de plătit. În plus, cu noile aparate dentare invizibile, nici măcar nu mai este necesar să vă feriți de anumite mâncăruri. Invisalign se îndepărtează atunci când luați masa, când serviți o băutură și când vă efectuați rutina de îngrijire orală. Cu aparatele dentare invizibile, chiar nu mai există nicio scuză ca o persoană ajunsă la vârstă adultă să nu obțină în sfârșit zâmbetul pe care și-l dorește.

Perioada îndelungată de tratament. La fel ca adolescenții și copiii, adulții vor purta aparatul dentar pentru aceeași perioadă de timp. Totuși, trebuie menționat foarte clar faptul că vârsta are prea puțin de-a face cu durata tratamentului ortodontic. Există alți factori care decid ce aparat dentar este cel mai potrivit, care sunt regulile de respectat pe toată durata tratamentului și cât timp va trebui un pacient să poarte aparatul dentar. Poate că și vârsta are o oarecare importanță, dar nu mai mare decât severitatea problemelor orale cu care se confruntă pacientul. După aplicarea aparatului dentar, pacientul va primi instrucțiuni clare și cele mai bune practici cu privire la modul de îngrijire al aparatului. Atât timp cât aceste instrucțiuni și recomandări sunt respectate cu strictețe, rezultatele dorite pot să apară mai devreme și durata tratamentului se poate scurta. Nu în ultimul rând, tipul aparatului dentar va dicta pacientului cât timp trebuie să îl poarte. Pentru persoanele care doresc cu orice preț să evite aparatul dentar vizibil, există câteva alternative de luat în considerare, inclusiv aparatul dentar transparent, aparatul invizibil precum Invisalign, dar și aparatul dentar lingual.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *